Corespondenta de la Bucuresti 1866-1867

Emile Picot

Editie de Cecile Folschweiller

Traducere de Lia Decei

"Emile Picot a fost primul secretar particular de limba franceza al principelui Carol I. Savant reputat si membru al Academiei Franceze, s-a dovedit un promotor neobosit al culturii si al limbii romane. A fost primul profesor francez de limba romana de la Paris, cel care a infiintat, in 1888, Catedra universitara de romana din Franta. Volumul de fata, alcatuit si ingrijit de Cecile Folschweiller, profesor asociat la Catedra de limba, literatura si civilizatia romana de la INALCO, prezinta corespondenta inedita a lui Picot din perioada in care a fost secretarul principelui Carol (1866-1867). Analiza pe care tanarul intelectual francez o face Principatelor Romane de la jumatatea secolului al XIX-lea il recomanda drept o sursa esentiala pentru istoriografia primilor ani de domnie ai viitorului rege Carol I si ai Casei Regale de Hohenzollern." - ALINA PAVELESCU

"S-a spus despre Emile Picot ca era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile ii deschid cititorului de azi o fereastra spre societatea romaneasca, spre lumea diplomatica si politica a vremii, cu deliciile, grozaviile si perplexitatile vietii de fiecare zi in slujba principelui german, aflat la un inceput inca nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar si cronica despre oameni, institutii si apucaturi romanesti, corespondenta intregeste, cu talentul si spiritul de observatie ale acestui francez atasat de Romania, memoria istorica a domniei lui Carol I." - TATIANA NICULESCU

EMILE PICOT (1844-1918), lingvist si romanist francez, membru de onoare al Academiei Romane, a fost, intre 1875 si 1909, primul profesor de limba romana de la Ecole des Langues Orientales. In anul 1866, dupa ce a absolvit studii de drept si a fost admis avocat al baroului din Paris, a ajuns la Bucuresti in urma unui eveniment istoric important: urcarea pe tronul Principatelor Unite Romane a printului Carol de Hohenzollern; Picot a devenit secretarul francez al acestuia, functie pe care a indeplinit-o pana la sfarsitul lunii noiembrie 1867. In continuare, a fost numit viceconsul al Frantei la Timisoara in 1868 si a ramas acolo pana in 1872, cu o intrerupere in timpul Razboiului Franco-Prusac din 1870-1871, cand a participat la diferite misiuni in Franta si Europa Centrala. Experienta din tinerete va alimenta o lunga cariera de profesor si de savant. La trei ani dupa intoarcerea sa din Europa Centrala, in 1875, propune crearea unui curs de limba romana in ceea ce se numea pe atunci Ecole Speciale des Langues Orientales Vivantes, care a suscitat un viu interes printre francezi si romani, deopotriva, din multe motive, lingvistice, culturale, politice, diplomatice si comerciale. Cursul este oficializat in 1880, data la care Picot adauga un curs de istorie la cel de limba, transformat apoi in catedra universitara in 1888, ceea ce permite eliberarea unor diplome. Picot preda pana in 1909, cand se pensioneaza. Printre operele din domeniul romanesc se numara traducerea in editie bilingva a cronicii lui Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei / Chronique moldave, in 1878, o capodopera a editarii pentru epoca si un monument de eruditie. A fost membru in Academie des Inscriptions et Belles-Lettres, director al Societe des Antiquaires de Normandie, precum si editor al Revue de linguistique et de philologie comparee. Publicatii: Les Serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privileges, leur eglise, leur etat politique et social, 1873; Les Roumains de la Macedoine, 1875; Bibliographie Cornelienne: ou, Description raisonnee de toutes les editions des oeuvres de Pierre Corneille, 1875; Le Mystere du Vieil Testament (impreuna cu James de Rothschild), 6 vol., 1878-1891; Collection de documents pour servir a l'histoire de l'ancien theatre, 1879; Nouveau recueil de farces francaises des XVe et XVIe siecles, publie d'apres un volume unique appartenant a la bibliotheque royale de Copenhague (ed. E. Picot), 1880; Chants populaires des roumains de Serbie, 1889; Les Italiens en France au XVIe siecle, 1901; Recueil general des sotties, 3 vol., 1902, 1904, 1912.