Casatorie de placere

TAHAR BEN JELLOUN

Amir, prosper negustor din Marocul anilor '50, pleaca intr-o calatorie lunga. Abia ajuns la Dakar, urmand cutuma islamica, o alege pe Nabou pentru o "casatorie de placere", dar se trezeste indragostit si incepe o alta viata cu aceasta a doua sotie, traita in paralel cu existenta de familie... Destinele se amesteca, asa cum se amesteca albul si negrul, frumosul si uratul, binele si raul, iubirea si ura. La fel, credintele, tabuurile, convingerile, prejudecatile.

Scriind povestea a doua generatii intr-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar Ben Jelloun priveste de aproape dragostea, fericirea, istoria.

"O carte soc, violenta, aceasta neliniste venita dintr-o identitate dubla, cand destinul iti e scris de culoarea pielii, si care duce la o pofta viscerala de a-ti regasi radacinile. Un roman extraordinar." Livre de lire

"Cand Amir e aici, sunt cu totul a lui; nimeni nu indrazneste sa se ia de mine. Atarn drapelul marocan pe acoperis si ard tamaia paradisului. Toata lumea stie ca a sosit barbatul meu. Vecinele vin sa-mi ureze fericire si belsug; nu-mi fac niciun rau, desi ma invidiaza. Ma pregatesc doua zile ca sa-l intampin si sa ma daruiesc lui trup si suflet. Ma port altfel, simt cum devin alta femeie, ii apartin si imi place sentimentul de a fi a lui, in intregime a lui. Poate ca situatia asta nu o sa dureze, poate ca moralitatea nu e respectata. Ma aflu azi la poalele tale, agatata de radacinile tale, o, Hagi Baba, sunt slaba si ma supun vointei tale! De fiecare data cand vine, Amir ma duce la scribii din moschee, sa intocmeasca un contract de casatorie temporara. Cred ca se numeste "casatorie de placere". Amir vrea neaparat sa-si respecte religia. Eu n-am nimic de zis; el ma rasfata, iar eu ma ingrijesc foarte bine de el."

Tahar Ben Jelloun s-a nascut la Fes, in Maroc, pe 1 decembrie 1944. Locuieste la Paris si scrie in franceza. Dupa studii de filozofie in tara natala, a devenit profesor de filozofie si a inceput sa publice in reviste literare. In 1971 a debutat cu un volum de poezii, dupa care s-a mutat la Paris si a inceput sa scrie pentru Le Monde. In 1985, romanul L'Enfant de sable (Copilul de nisip, Nemira, 2020) l-a propulsat pe scena literara. Doi ani mai tarziu a castigat Premiul Goncourt cu La nuit sacree (Noaptea sacra), devenind primul scriitor maghrebian caruia i s-a acordat aceasta distinctie. In 1996 a publicat Les raisins de la galere, roman care reflecteaza asupra rasismului si asupra conceptiei musulmane despre rolul femeii in societatea. La Gallimard a publicat mai multe romane, printre care Le bonheur conjugal (Fericirea conjugala, Nemira, 2021) sau Le mariage de plaisir (Casatorie de placere, Nemira, 2017, 2024), si volume de eseistica precum Le terrorisme explique a nos enfants si Le racisme explique a ma fille. Este membru al Academiei Goncourt si a fost recompensat, in decursul anilor, cu numeroase premii si distinctii.